George Topârceanu

	Cum ar face-o un student sărac

Păstrând intactă adormita spuză,
În colţul tău, stai rece şi ursuză.
O, inutilă mobilă, pesemne
Te-ai supărat că nu-ţi mai cumpăr lemne?

Tu nu-ţi dai seama că, deşi regret,
Nu te-am putut prevede în buget, -
Dar hai să facem amândoi bilanţul,
Să vezi şi tu cât valorează sfanţul:

Sunt 40 la birt,
	30 chiria
Sunt 7 şi 80 spălătoria
	5 franci e vinul (fără amănunte)
	3 gazul,
	4 cheltuieli mărunte
Sunt 10 franci şi 20, tutunu
	1 franc, pomană
Fac 101
  Plus 6 franci pe lună şvarţ cu lapte
	107 (una sută şapte)

Scăzând acum din leafa de... student,
Rămâne o băncuţă – excedent...

Şi, vezi, de tine nu mă mir deloc
C-ai stat o iarnă-ntreagă fără foc,
Dar m-aş mira de mine să trăiesc
O săptămână, fără să iubesc.

Deci, pân să cumpăr lemne cu căruţa,
Eu totdeauna cheltuiesc băncuţa -
Şi-abia atunci constat c-ar fi posibil
Să faci căldură, – fără combustibil!

1909

Din voluml "Parodii originale"


  

    
Tweet

    
    







  

„N-o să mai iubesc”, zisese
Biata-mi inimă naivă,
Dar văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.

	*

Supărările iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezi, dar cu cât mai repezi
Cu atît mai trecătoare.

	*

Musafiri la mine-acasă,
Fără să-i poftesc vreodată,
Am un şoarec, doi painjeni
Şi, din când în când, o fată.

	*

La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.

	*

Cum pierzi noaptea cu cetitul!
Am trecut din întâmplare
Şi-mi venea, aşa, să intru
Şi să suflu-n lumânare...

	*

Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget...
O, dar cum plângeai asară,
Când te-ai înţepat la deget!

	*

Greu mi-i, dragă, fără tine
Şi te chem de-atâtea ori, -
Nu din zori şi până-n sară,
Ci din sară până-n zori...

	*

Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar şi tac din gură
Când, c-un zâmbet, îşi ridică
Ochii de pe cusătură.

	*

Ochii negri, faţa albă,
Păr întunecat şi mare,
Inima – un sloi de gheaţă.
Alte semnalmente: n-are.

	*

Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Şi-mi răspunde: "Nu se poate!"

	*
"Toate-s vechi", a zis poetul...
Chiar şi cântecul acesta
A mai fost, odinioară,
Publicat în Zend-Avesta*.

*Cartea sfântă a vechilor irani, care cuprinde invăţăturile zeului Zoroastru, scrise în limba zendă.

1912

Din volumul "Balade vesele şi triste"


  

    
Tweet

    
    







  

Lira spânzurată-n cui
Cam de mult am părăsit-o,
De urâtul tău, iubito,
Şi de dragul nimănui.

Degetele-mi amorţite
Abia lunecă pe strune.
Toate coardele sunt bune,
Doar a inimii-s plesnite.

Pentru tine, adorato,
Vreau să-mi cânt de azi încolo
Bucuriile-n tremolo
Şi tristeţea-n pizzicato.

Şi de s-o-ntâmpla ca tonul
Ori măsura să nu-ţi placă,
Vom întoarce patefonul
Şi vom pune altă placă.

1924

Din "Migdale amare"


  

    
Tweet

    
    







  

Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din întîmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot aşa l-ai fi iubit.

Dacă nu-ţi ieşeam în drum
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin, nu mie,
Mângâierile de-acum.

Ai avea şi vreun copil
Care, poate (idiotul!),
Ar fi sămănat cu totul
Cu-acel tată imbecil.

Dar aşa... ce lucru mare
Că-ntr-o zi ne-am întâlnit
Şi că-s foarte fericit, -
Absolut din întâmplare!

1928

Din "Migdale amare"


  

    
Tweet

    
    







  

În noaptea tristă care ne desparte,
Tu poate simţi în jurul tău suspine
Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte...
E dorul meu ce vine de departe
Şi ostenit adoarme langă tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lăsat la capul tău, pe-o carte
	Închisă de la sine
Când ai simţit că somnul ne desparte...

1919

Din Periodice


  

    
Tweet

    
    







  

Ţii minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
	Din Carul mare?

Cu faţa-n sus, spre Dumnezeu,
Lăsându-ţi capul să se culce
	Pe braţul meu
Te legănam, povară dulce.

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,

Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
	La toate cele.

Şi nu mi-ai spus atunci nimic.
Dar când mi-am coborât privirea,
	Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.

Un strop de-argint a lunecat,
Şi, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subţire de beteală...

Ţii minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelaţii,
Prin bluza ta de crêpe-de-Chine
	Cu aplicaţii?

Ce veşti din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
	Cu Infinitul?...

Sclipind departe, prin frunziş,
O stea smerită şi albastră
Sta singuratică, pieziş
	Deasupra noastră.

	Şi ca un spin,
Cu raza-i rece şi subţire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: - "Subt cerul vast şi mut
V-a aruncat aceeaşi soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental!
	Nu ştii tu oare
Ca viaţa voastră-i colosal
	De trecătoare?"

Zicea: - "Mă mir că te-ai gândit
	Să-mi cânţi o odă.
De când poeţii s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteţi prea mărunţi
	Şi eu, prea mare...
N-ar fi mai bine să renunţi
Şi să vă duceţi la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
	Pe veşnicie.

Şi nu există-n univers
	Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers -
	Să pui o rimă..."

1925

Din volumul "Migdale amare"


  

    
Tweet

    
    







  

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani, – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Şi nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Şi dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar aşa, dintr-un capriciu:
Tu nu poţi evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salveză nimeni şi nimic...

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta subt soare-a doua zi la fel.
Şi factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeaşi javră de căţel.

Apoi pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece îndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţă-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon,
Şi fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă „Tokalon”...

Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede şi reci,
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ocii ficşi, întunecaţi şi seci.

Nu vei vedea apusurile roşii,
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi.
Şi-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

1928

Din "Parodii originale"


  

    
Tweet

    
    







  

O zi nefastă m-a adus pe lume
În veacul vostru de melancolie.
Durerea mea – prilej de veselie,
Şi cugetarea mea – un lanţ de glume...

Nu pentru biata-mi inimă pustie
Şi nici de dragul gloriei postume,
Ci pentru voi am făurit anume
Strălucitoarea mea filozofie.

Eu pretutindeni caut în viaţă
Prilej de râs la fiecare pas -
Şi-adesea plâng subt fardul de paiaţă...

Dar când tristeţea cearcă să mă prindă,
Mă-ntorc atunci cu faţa spre oglindă
Şi râd, nebun, de propriul meu nas.

1912

Din volumul "Parodii originale"


  

    
Tweet

    
    







  

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afără...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni, şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

1907

Din volumul "Balade vesele şi triste"


  

    
Tweet

    
    







  

O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur - omătul târziu
Pătează aleele mute
Şi parcul e încă pustiu.

Văd iarăşi castanii şi plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.

Şi pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut,
Pe bancă, o foaie uscată,
O frunză din anul trecut...

1913

Din volumul "Balade vesele şi triste"


  

    
Tweet

    
    







  

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ţi dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat odată sfera,
Acum vreo zece mii de ani,
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Şi bietul Newton, diplodoc.
Camil era de-abia camilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi, când scrie proză,
Se află în metamorfoză
Şi se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

	*

De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă şi profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
	De metri pe secundă,
Şi diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfăşor spectrala coadă
Pe cerul nopţii la zenit...
Planetele cu sateliţii,
Purtându-şi mândre paraziţii,
Mi-au dat portretul în gazete
Şi m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelaţii,
Am revenit zburând prin spaţii,
Căci nu dispreţuiam Pământul.
(De-aţi fi în cer ca mine voi
V-aţi minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Şi-aveam de gând, ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim pe veşnicie
Într-un fantastic carambol.
Şi măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

	*

Dar când văzui ce... porcărie
(Să-mi ierţi cuvântul) aţi făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Şi nimbul clar şi trena lungă
Ca o eşarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu le-ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

	*

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare şi ruşine
Să fug... cu coada-ntre picioare
Prin spaţii interplanetare
Şi să mă mistui în neant.
Mă duc... Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, poste-restante.

1921

Din volumul "Parodii originale"


  

    
Tweet

    
    







  

De două ceasuri tremurând în stradă,
Cu ochii plini de mută resemnare,
Îşi face planuri extraordinare
Şi-n mintea lui rosteşte o tiradă.

- „Poftim la geam, sublimă arătare!
De-ai auzi tăcuta serenadă,
Te-ai apleca uşor pe balustradă
Ca să trimiţi în vânt o sărutare.”

El spera încă... Poate, cine ştie,
De la distanţă, prin telepatie,
Va-nfiripa cu ea un dialog.

Dar inima-i se strânge ca-ntr-un cleşte,
Pe când vardistul trece şi şopteşte
C-un zâmbet straniu: „Circulaţi, vă rog!...”

1911

Din volumul "Parodii originale"


  

    
Tweet

    
    







  

Doamne, tu te ţii de glume?
	Nu ne vezi mizeria?
Pentru ce-ai lăsat pe lume
	Geruri ca-n Siberia?

	*

Nu mai este mămăligă,
	Vremile-s teribile.
Astăzi toată lumea strigă:
	"N-avem combustibile!"

	*

Nu e chip de dimineaţă
	Să mai baţi trotuarele
Că-ntr-o clipă îţi îngheaţă
	Nasul şi picioarele

	*

Astă-noapte mi se pare
	Gazda mea, Emilia,
S-a-ncălzit la lumânare
	Cu toată familia!

	*

Casele sunt dezolate:
	Sobele şi vetrele
Stau cu gurile căscate...
	Ger, de crapă pietrele!

	*

Plitele de fier îngheaţă
	Fără foc, deoarece
Nu găseşti cărbune-n piaţă
	Să chiorăşti un şoarece!

	*

Doamna Şvarţ alaltăsară
	Cât pe-aci să leşine:
O pisică vrând să sară 
	Între două streşine,

Cum furase o bucată
	Nu ştiu din ce cratiţă,
A îmcremenit dendată
	Ca o caracatiţă!

1919

Din volumul "Balade vesele şi triste"


  

    
Tweet

    
    







  

Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine ştie,
Are gând să plece în călătorie
	Şi că, prin urmare,
Vrea să-şi sărute sora la plecare.

- „Ba să nu pui gura pe navasta mea,
  A strigat bărbatul, că intri-n belea!”
- „Şi de ce să nu pun gura, măi cumnate,
  Când ştii că mi-e soră şi eu i-s frate?”
- „Poţi să-i fii şi tată! zise omul, scurt -
Cin’ s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt."

Din Postume


  

    
Tweet

    
    







  

Când pleca odată la război un om
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
	- „Du-te la bătaie, pentru ţară mori
	Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.”
	Omul,
	Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
	Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat
	Condamnat la moarte şi executat.

Morala:

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.


Din "Postume"


  

    
Tweet

    
    







  

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amarâtă şi stingheră
Ca o prună afumată;

Cu alura interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi în ochi; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant.

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă.

Cruntă ca o vînătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Şi uşoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, -
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos
Al priveliştei de cretă;
Solitară şi cochetă
Ca un cuc de abanos;

Neagră ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte
Cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, -
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune
Şi posomorâtă ca o
Figurină de cărbune
Cu nuanţe de cacao;

Tragică, ca o emblemă
A obştescului sfârşit;
Sumbră ca o anatemă
Aruncată-n infinit;

Mută-n liniştea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei, -

Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin plângând, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem, -
Şi banală... ca o cioară!

1922

Din volumul "Migdale amare"


  

    
Tweet

    
    







  

Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb şi mare cât un taur.

Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un ţânţar cu coadă lungă
Şi cu aripi nemişcate.

Creşte-n asfinţit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar ţânţarul
Umple liniştea de larmă...

1924

Din volumul "Migdale amare"


  

    
Tweet

    
    







  

O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete, -
Acest muzeu de lucruri parfumate.

Albumul ei cu scoarţe violete
E plin de cărţi poştale ilustrate:
Vederi din ţară şi străinătate,
Oraşe, fluvii, parcuri şi portrete.

Pe una scrie: "Dragă verişoară,
Ai auzit că P.P.K. se-nsoară
şi vrea să ia o fată din Buzău?..."

Pe alta scrie numai: "Cugetare.
Amorul e un lucru foarte mare."
Şi iscăleşte: Guţă Popândău.

1912

Din volumul "Migdale amare"

Poezii culese din G Topârceanu, "Balade vesele şi triste şi alte poezii", Editura Pentru Literatură ', 1966


  

    
Tweet