Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

George Topârceanu

(1886 - 1937; biografie)

Odă sobei mele
Catrene
Dedicație
Gelozie
Șoapte
Balada unei stele mici
Demostene Botez: III. Cobe
M. Codreanu: Sonete parnasiene II. Pagliaccio
Singuri
Romanță
A. Mirea: Caleidoscop IV. Răspunsul cometei
A. Mirea: Caleidoscop V. Sonete 3.Un romantic
Strofe de iarnă
Cin' s-a fript cu ciorbă...
Microscopică
Cioara
Aeroplanul
Albumul


         

Odă sobei mele

	Cum ar face-o un student sărac

Păstrând intactă adormita spuză,
În colțul tău, stai rece și ursuză.
O, inutilă mobilă, pesemne
Te-ai supărat că nu-ți mai cumpăr lemne?

Tu nu-ți dai seama că, deși regret,
Nu te-am putut prevede în buget, -
Dar hai să facem amândoi bilanțul,
Să vezi și tu cât valorează sfanțul:

Sunt 40 la birt,
	30 chiria
Sunt 7 și 80 spălătoria
	5 franci e vinul (fără amănunte)
	3 gazul,
	4 cheltuieli mărunte
Sunt 10 franci și 20, tutunu
	1 franc, pomană
Fac 101
  Plus 6 franci pe lună șvarț cu lapte
	107 (una sută șapte)

Scăzând acum din leafa de... student,
Rămâne o băncuță – excedent...

Și, vezi, de tine nu mă mir deloc
C-ai stat o iarnă-ntreagă fără foc,
Dar m-aș mira de mine să trăiesc
O săptămână, fără să iubesc.

Deci, pân să cumpăr lemne cu căruța,
Eu totdeauna cheltuiesc băncuța -
Și-abia atunci constat c-ar fi posibil
Să faci căldură, – fără combustibil!

1909

Din voluml "Parodii originale"

La inceputul paginii

         

Catrene

„N-o să mai iubesc”, zisese
Biata-mi inimă naivă,
Dar văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.

	*

Supărările iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezi, dar cu cât mai repezi
Cu atît mai trecătoare.

	*

Musafiri la mine-acasă,
Fără să-i poftesc vreodată,
Am un șoarec, doi painjeni
Și, din când în când, o fată.

	*

La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.

	*

Cum pierzi noaptea cu cetitul!
Am trecut din întâmplare
Și-mi venea, așa, să intru
Și să suflu-n lumânare...

	*

Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget...
O, dar cum plângeai asară,
Când te-ai înțepat la deget!

	*

Greu mi-i, dragă, fără tine
Și te chem de-atâtea ori, -
Nu din zori și până-n sară,
Ci din sară până-n zori...

	*

Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar și tac din gură
Când, c-un zâmbet, își ridică
Ochii de pe cusătură.

	*

Ochii negri, fața albă,
Păr întunecat și mare,
Inima – un sloi de gheață.
Alte semnalmente: n-are.

	*

Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Și-mi răspunde: "Nu se poate!"

	*
"Toate-s vechi", a zis poetul...
Chiar și cântecul acesta
A mai fost, odinioară,
Publicat în Zend-Avesta*.

*Cartea sfântă a vechilor irani, care cuprinde invățăturile zeului Zoroastru, scrise în limba zendă.

1912

Din volumul "Balade vesele și triste"

La inceputul paginii

         

Dedicație

Lira spânzurată-n cui
Cam de mult am părăsit-o,
De urâtul tău, iubito,
Și de dragul nimănui.

Degetele-mi amorțite
Abia lunecă pe strune.
Toate coardele sunt bune,
Doar a inimii-s plesnite.

Pentru tine, adorato,
Vreau să-mi cânt de azi încolo
Bucuriile-n tremolo
Și tristețea-n pizzicato.

Și de s-o-ntâmpla ca tonul
Ori măsura să nu-ți placă,
Vom întoarce patefonul
Și vom pune altă placă.

1924

Din "Migdale amare"

La inceputul paginii

         

Gelozie

Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din întîmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot așa l-ai fi iubit.

Dacă nu-ți ieșeam în drum
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin, nu mie,
Mângâierile de-acum.

Ai avea și vreun copil
Care, poate (idiotul!),
Ar fi sămănat cu totul
Cu-acel tată imbecil.

Dar așa... ce lucru mare
Că-ntr-o zi ne-am întâlnit
Și că-s foarte fericit, -
Absolut din întâmplare!

1928

Din "Migdale amare"

La inceputul paginii

         

Șoapte

În noaptea tristă care ne desparte,
Tu poate simți în jurul tău suspine
Și fâlfâiri de aripi și de șoapte...
E dorul meu ce vine de departe
Și ostenit adoarme langă tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lăsat la capul tău, pe-o carte
	Închisă de la sine
Când ai simțit că somnul ne desparte...

1919

Din Periodice

La inceputul paginii

         

Balada unei stele mici

Ții minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
	Din Carul mare?

Cu fața-n sus, spre Dumnezeu,
Lăsându-ți capul să se culce
	Pe brațul meu
Te legănam, povară dulce.

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,

Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
	La toate cele.

Și nu mi-ai spus atunci nimic.
Dar când mi-am coborât privirea,
	Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.

Un strop de-argint a lunecat,
Și, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subțire de beteală...

Ții minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelații,
Prin bluza ta de crêpe-de-Chine
	Cu aplicații?

Ce vești din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
	Cu Infinitul?...

Sclipind departe, prin frunziș,
O stea smerită și albastră
Sta singuratică, pieziș
	Deasupra noastră.

	Și ca un spin,
Cu raza-i rece și subțire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: - "Subt cerul vast și mut
V-a aruncat aceeași soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental!
	Nu știi tu oare
Ca viața voastră-i colosal
	De trecătoare?"

Zicea: - "Mă mir că te-ai gândit
	Să-mi cânți o odă.
De când poeții s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteți prea mărunți
	Și eu, prea mare...
N-ar fi mai bine să renunți
Și să vă duceți la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
	Pe veșnicie.

Și nu există-n univers
	Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers -
	Să pui o rimă..."

1925

Din volumul "Migdale amare"

La inceputul paginii

         

Demostene Botez: III. Cobe

Tu care mă privești cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani, – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Și nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentința-i fără drept de-apel.

Și dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar așa, dintr-un capriciu:
Tu nu poți evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protecție, cu rude...
Nu te salveză nimeni și nimic...

Tu vei muri și-n urma ta ograda
Va sta subt soare-a doua zi la fel.
Și factorul poștal va trece strada,
Lătrat de-aceeași javră de cățel.

Apoi pe-aceeași stradă solitară
Vor trece îndrăgostiții pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care și tu l-ai visat.

De dimineață-aceleași servitoare
Vor scoate așternutul pe balcon,
Și fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă „Tokalon”...

Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede și reci,
Vei sta privind în bezna nesfârșită
Cu ocii ficși, întunecați și seci.

Nu vei vedea apusurile roșii,
Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi.
Și-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoșii...

1928

Din "Parodii originale"

La inceputul paginii

         

M. Codreanu: Sonete parnasiene II. Pagliaccio

O zi nefastă m-a adus pe lume
În veacul vostru de melancolie.
Durerea mea – prilej de veselie,
Și cugetarea mea – un lanț de glume...

Nu pentru biata-mi inimă pustie
Și nici de dragul gloriei postume,
Ci pentru voi am făurit anume
Strălucitoarea mea filozofie.

Eu pretutindeni caut în viață
Prilej de râs la fiecare pas -
Și-adesea plâng subt fardul de paiață...

Dar când tristețea cearcă să mă prindă,
Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă
Și râd, nebun, de propriul meu nas.

1912

Din volumul "Parodii originale"

La inceputul paginii

         

Singuri

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Și e noapte neagră-afără...
Plânsul streșinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Și de oameni, și de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Și m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

1907

Din volumul "Balade vesele și triste"

La inceputul paginii

         

Romanță

O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur - omătul târziu
Pătează aleele mute
Și parcul e încă pustiu.

Văd iarăși castanii și plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.

Și pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut,
Pe bancă, o foaie uscată,
O frunză din anul trecut...

1913

Din volumul "Balade vesele și triste"

La inceputul paginii

         

A. Mirea: Caleidoscop IV. Răspunsul cometei

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat odată sfera,
Acum vreo zece mii de ani,
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Și bietul Newton, diplodoc.
Camil era de-abia camilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi, când scrie proză,
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

	*

De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
	De metri pe secundă,
Și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrala coadă
Pe cerul nopții la zenit...
Planetele cu sateliții,
Purtându-și mândre paraziții,
Mi-au dat portretul în gazete
Și m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelații,
Am revenit zburând prin spații,
Căci nu disprețuiam Pământul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Și-aveam de gând, ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim pe veșnicie
Într-un fantastic carambol.
Și măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

	*

Dar când văzui ce... porcărie
(Să-mi ierți cuvântul) ați făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu le-ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

	*

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare și rușine
Să fug... cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
Și să mă mistui în neant.
Mă duc... Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, poste-restante.

1921

Din volumul "Parodii originale"

La inceputul paginii

         

A. Mirea: Caleidoscop V. Sonete 3.Un romantic

De două ceasuri tremurând în stradă,
Cu ochii plini de mută resemnare,
Își face planuri extraordinare
Și-n mintea lui rostește o tiradă.

- „Poftim la geam, sublimă arătare!
De-ai auzi tăcuta serenadă,
Te-ai apleca ușor pe balustradă
Ca să trimiți în vânt o sărutare.”

El spera încă... Poate, cine știe,
De la distanță, prin telepatie,
Va-nfiripa cu ea un dialog.

Dar inima-i se strânge ca-ntr-un clește,
Pe când vardistul trece și șoptește
C-un zâmbet straniu: „Circulați, vă rog!...”

1911

Din volumul "Parodii originale"

La inceputul paginii

         

Strofe de iarnă

Doamne, tu te ții de glume?
	Nu ne vezi mizeria?
Pentru ce-ai lăsat pe lume
	Geruri ca-n Siberia?

	*

Nu mai este mămăligă,
	Vremile-s teribile.
Astăzi toată lumea strigă:
	"N-avem combustibile!"

	*

Nu e chip de dimineață
	Să mai bați trotuarele
Că-ntr-o clipă îți îngheață
	Nasul și picioarele

	*

Astă-noapte mi se pare
	Gazda mea, Emilia,
S-a-ncălzit la lumânare
	Cu toată familia!

	*

Casele sunt dezolate:
	Sobele și vetrele
Stau cu gurile căscate...
	Ger, de crapă pietrele!

	*

Plitele de fier îngheață
	Fără foc, deoarece
Nu găsești cărbune-n piață
	Să chiorăști un șoarece!

	*

Doamna Șvarț alaltăsară
	Cât pe-aci să leșine:
O pisică vrând să sară 
	Între două streșine,

Cum furase o bucată
	Nu știu din ce cratiță,
A îmcremenit dendată
	Ca o caracatiță!

1919

Din volumul "Balade vesele și triste"

La inceputul paginii

         

Cin' s-a fript cu ciorbă...

Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine știe,
Are gând să plece în călătorie
	Și că, prin urmare,
Vrea să-și sărute sora la plecare.

- „Ba să nu pui gura pe navasta mea,
  A strigat bărbatul, că intri-n belea!”
- „Și de ce să nu pun gura, măi cumnate,
  Când știi că mi-e soră și eu i-s frate?”
- „Poți să-i fii și tată! zise omul, scurt -
Cin’ s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt."

Din Postume

La inceputul paginii

         

Microscopică

Când pleca odată la război un om
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
	- „Du-te la bătaie, pentru țară mori
	Și-ți va da nevasta un copil din flori.”
	Omul,
	Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
	Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat
	Condamnat la moarte și executat.

Morala:

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.


Din "Postume"

La inceputul paginii

         

Cioara

Câmpul alb, ca un cearșaf,
Până-n zări se desfășoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemișcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheșă ca un hornar
Și macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică și mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feștilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră și pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amarâtă și stingheră
Ca o prună afumată;

Cu alura interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Și smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;
Mistică și fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi în ochi; nefastă
Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă
La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant.

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de pușcă;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care mușcă.

Cruntă ca o vînătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Și ușoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, -
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos
Al priveliștei de cretă;
Solitară și cochetă
Ca un cuc de abanos;

Neagră ca o muscă-n lapte,
Și fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte
Cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea
De țiței topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, -
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune
Și posomorâtă ca o
Figurină de cărbune
Cu nuanțe de cacao;

Tragică, ca o emblemă
A obștescului sfârșit;
Sumbră ca o anatemă
Aruncată-n infinit;

Mută-n liniștea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veșniciei, -

Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin plângând, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit așa-ntr-o doară
Creatorului suprem, -
Și banală... ca o cioară!

1922

Din volumul "Migdale amare"

La inceputul paginii

         

Aeroplanul

Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb și mare cât un taur.

Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un țânțar cu coadă lungă
Și cu aripi nemișcate.

Crește-n asfințit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar țânțarul
Umple liniștea de larmă...

1924

Din volumul "Migdale amare"

La inceputul paginii

         

Albumul

O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete, -
Acest muzeu de lucruri parfumate.

Albumul ei cu scoarțe violete
E plin de cărți poștale ilustrate:
Vederi din țară și străinătate,
Orașe, fluvii, parcuri și portrete.

Pe una scrie: "Dragă verișoară,
Ai auzit că P.P.K. se-nsoară
și vrea să ia o fată din Buzău?..."

Pe alta scrie numai: "Cugetare.
Amorul e un lucru foarte mare."
Și iscălește: Guță Popândău.

1912

Din volumul "Migdale amare"

Poezii culese din G Topârceanu, "Balade vesele și triste și alte poezii", Editura Pentru Literatură ', 1966

La inceputul paginii