Vijelioase flori, din pământ aburind,
ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind.
Care e vrerea lor gingașă-n vreme?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?
Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu șade deschis…
Haina lui mirosind a ierburi și cer -
fără să știe orașul de piatră și fer.
Mânile micilor flori intră-n pâmânt.
Morții când le sărută știu dacă-i vânt,
și de pe dânsele sorb ploaia și veștile.
Astfel, în flori își deschid morții fereștile…
(Poezii, 1943)
Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu,
Editura pentru Literatură, București, 1968
|
