Marea-i plumb, plumburiu e cerul,
plumburii îți sunt ochii, Eva.
Timp îndelung ai tăcut,
mângâindu-mi mâinile.
Ochii tai –
albaștri atunci când soarele râde și cântă marea!
Este însăși natura, Eva.
Buzele tale, ce pe fruntea mea odihneau,
numai răcoare!
Mâinile tale, ce-ntr-ale mele odihneau,
numai răcoare!
Pieptul tău greu respira –
răsuflarea pământului o simt lângă mine.
Da, tu ești ca pământul!
Atunci când plutește un abur solar peste ceață,
ceața de soare ți-acoperă ochii,
în timp ce neguri cu neguri se îmbrățișează
și ochii întunecați sunt, și umezi.
Nu. Nimic nu vreau să mai spun.
Vreau să tac, să ascult
suspinul prelung al mării,
privind înainte spre spăimântătoarea noapte a negurii.
Eva!...
Traducere de Veronica Porumbacu
|
