Eugenia Miulescu

Iată,
Eu eram glasul celui
Ce-a strigat în fântână.

Numele tău l-am citit 
Printre pietre.

Dincolo de marginea zării
Este o vale
Cu turme de oi.
Lasă-ţi urciorul căuş pentru apă
în semn de aduceri-aminte.

Vino,
Şi casă cioplită vom face.
De viaţă
Odăile multe-n lumină
Vor râde.

Din volumul “Cetatea făgăduinţei”, Editura Junimea, 1981 

Mi-am odihnit drumul
Lângă umărul tremurat al izvorului
Apele s-au tulburat,
M-au cuprins.
Vino cu mine
Până-n marea cea mare,
Lasă-mă
În răcoarea pădurii,
Spaime de mare
Mă îngheaţă.
Valurile cresc,
Mâna mea tremură.
Iată-mă-n marea cea mare,
Drumul este lung.
Catargul uscat,
Numai inima bradului
Din care l-am rupt
Mai e vie.

Din volumul “Cetatea făgăduinţei”, Editura Junimea, 1981

De vrei să fii tu cel dintâi alesul 
Priveşte-mă şi strigă-mă pe nume –
Lumină-nelumină, vânt, nevânt 
Îţi voi răspunde ca o apă lină 
Care-n adâncuri zbate şi ciopleşte 
Din valuri nevăzute sfânta cină.

Din volumul “Cântec înainte de cină”, Editura Cartea Românească, 1985 

Vine o vreme
Când vom plăti
Pentru fiecare iluzie,
Când eu şi cu tine vom fi izgoniţi
Ca nişte fiinţe pe care nu mai vrei să la ştii
Prin deşertul încins
Al nimicului.
Vom fi legaţi la ochi -
Şi ne vom căuta unii pe alţii
Şi ne vom sili să spunem
Că ne vedem
Alergând cu picioarele goale
În palate de marmoră -
Nu se ştie
Cine pe cine mănâncă de foame
Si sătulul se preface
Că doarme.

Din volumul “Cântec înainte de cină”, Editura Cartea Românească, 1985 

Sunt mai aproape de moarte acum 
Nemărginirea ei o simt cum mă strânge. 
Ochiul ei roşu de poftă 
Mă roagă.

Vreau s-o amân
Precum am amânat să citesc o carte,
Să scriu o scrisoare,
Să merg la poalele muntelui
Şi să nu-l urc, cum niciodată
Nu l-am urcat,
S-arunc din palma străinului orb
Daruri de liberă trecere

Ori să-mi alung toate aceste neîmpliniri
De ultimă oră
Ca să pot să mă pierd.

Din volumul “Cântec înainte de cină”, Editura Cartea Românească, 1985 

Singură am vrut 
Să port lanţul robiei.

Roagă-mă deci
Să mă întorc înapoi
De unde-am plecat fără tine.

Pentru tot ce-a fost libertate 
Mai pune un cerc, o verigă, 
Încă un cerc, o verigă, 
Încă un cerc şi încă o bună verigă

Totu-i nimic fără tine 
Şi nimicul mă pierde.

Din volumul “Cântec înainte de cină”, Editura Cartea Românească, 1985 

Se zbate-n zale 
Veacul de oţel 
Şi e spoit cu sânge 
Şi orgolii.

În fiecare zi 
Se-adună o lume 
Cu rânjetul fixat 
În colţul gurii.

Se cântă marşuri triumfale 
Şi se emit păreri de rău 
Pentru o zi
Care-a trecut cu grabă
Sau pentru o grădină 
Rămasă fără flori.

Din volumul “Posibila trecere”, Editura Uniunii Scriitorilor, 1993 

Stăpâne,
Nimic din ceea ce e omenesc
Nu-mi este străin.
Sunt legată
De toate păcatele
Cu mii de lanţuri.

Ajută-mă, dacă-ţi îngăduie trufia, Să cred şi 
Să nu mă tem 
De mânia ta.

Lasă-mi
Gustul dulce-amar al mărului
Lasă-mă
Să-i privesc sămânţa-ntre sâni
Să-mi fie noapte
Şi să-mi fie zi
Să-mi aleg ceasul confruntării
Cu mine însămi
În ziua din urmă.

Din volumul “Posibila trecere”, Editura Uniunii Scriitorilor, 1993 

Dacă sufletul tău
Trece peste casa mea
Fără să tresară
Dacă sufletul tău
A uitat dimineţile noastre
Dacă sufletul tău
Nu aude strigătul
Vorbeşte în şoaptă
Vântului şi ploii
Luminii şi întunericului
Despre ce vrei
Voi auzi
Şi voi muri încet
Fără să-ţi tulbur
Alunecarea
Peste casa mea.

Din volumul “Posibila trecere”, Editura Uniunii Scriitorilor, 1993 

lui Liviu şi Alexandra

Doamne, ia-mi puterea
Şi credinţa
Lasă-mă să mor ca un păgân
Ia-mi şi ziua
Ce urmează nopţii
Şi speranţa că
Te voi vedea.

Şterge-mi urma
Ce-am lăsat-o-n urmă
Şi le dă, te rog, o, Doamne,
Lor,
Celor ce cu bună ştiinţă
Trup din trupul meu
I-am zămislit.

Doamne, dă-mi iubirea 
Ce i-ai dat-o 
Bunului şi răbdătorului 
Tău Iov.

Din volumul “Posibila trecere”, Editura Uniunii Scriitorilor, 1993 

M-am îmbolnăvit
De patima zborului
Şi am întrebat
La dreapta şi la stânga
Ce-aş putea face
Să mă vindec.

În dreapta
M-am lovit de un copac
Desfrunzit
Mut
Sub lumina lumii.

În stânga
Nu aveam decât o aripă-albastră
Plânsă de singurătate.

Cum să mă vindec
Dacă toate întrebările
Dor
Si răspunsurile sunt cântate de vânt?

În dreapta lipseşte
Aripa desăvârşirii
Nu poate creşte
Decât într-o îmbrăţişare
De înger

Vindecă-mă, scapă-mă,
Înverzeşte pomul uscat
Ia-mă în patria zborului
Dimineţilor tale
Fără soare şi fără lună
În care pluteşte lumina
Pe o mare de aripi
Nepereche.

Din volumul "Apocalipsa oraşului", Editura Viaţă şi Sănătate, 2000