M-am horărât în mine să m-adun,
Să-mi strâng hotarele aproape, mai aproape.
Mormane de tăcere să mă-ngroape,
Într-un ungher îngust, cu miros bun.
Un spațiu alb de tihnă și răcoare,
Tăiat în muchii drepte de amiezi,
Împrejmuit cu liniști de livezi
Și-adăpostit de streșini mari, de soare.
N-am să mai prind în plasă constelații,
Condurul lunii n-am să-l mai sărut
Și voi uita tot ce-mi va fi părut
Că ma cuprinde-n larg încăpătoare spații.
Prietene de visuri și de cânt
Rămâi acolo, între zodii, sus!
Eu m-am întors cu fața spre Apus
Ca să adorm aici, lângă pământ.
Din volumul „Toamnă în paradis - Poeme”, București, 1943
|
