Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Elena Farago

(1878 - 1954)

Trecea un om pe drum...
Rândunea ușoară-n zbor...
Scrisoare
Un gând
Dacă-mi aplec smerit genunchii ...
Din scrisoarea unei bătrâne
Și iar mi-i sufletul la tine...
Iubește-mi mâinile...
Reminiscență


         

Trecea un om pe drum...

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Știu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era așa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, și eu eram la poartă
Și și-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi ști să spui.
Și nu-mi venea să plec din poartă,
Și parc-un dor de viața toată
M-a prins privind pe urma lui...

Așa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, și nu știm
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - și de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simțind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

Din volumul "Versuri", 1906

La inceputul paginii

         

Rândunea ușoară-n zbor...

Rândunea ușoară-n zbor,
Crainic primăverilor,
Săgetând văzduhul treci –
Unde-ai fost și unde pleci?

De n-ai cuib și-ți cauți loc,
Purtătoareo de noroc,
Ia-ți tovarăș la zburat
Gândul meu înlăcrimat,

Și te du cu el mereu
Până-ți da de satul meu,
Până-ți da de cel bordei
Unde plâng părinții mei.

Colo-n coperișul lor
Să-ți faci leagăn puilor, -
Și să spui bătrânilor
Că pustiul meu de trai
E ca mugurul ce-l tai
De pe creangă, ne-nfrunzit –
Fără timp m-am veștejit...

Din volumul "Versuri", 1906

La inceputul paginii

         

Scrisoare

...Și tot așa pe înserate cum e acum – ți-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrățișare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când știe gândul să și-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici și-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă și multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu ești tot...

Din volumul "Versuri", 1906

La inceputul paginii

         

Un gând

Mii și mii de valuri vin din larg mereu
Pân-ajunge marea de adapă malul; -

Nu-ntreba nisipul cine poartă valul
Că ar fi în stare să-ți răspundă: - Eu!

Din volumul "Șoapte din umbră", 1908

La inceputul paginii

         

Dacă-mi aplec smerit genunchii ...

Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Și mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Și nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine știe cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi crește
Nici prea frumos, nici prea urât;

Și nu l-aș vrea nici prea cuminte,
Și nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Și mai ales, aș vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

Din volumul "Din taina vechilor răspântii", 1913

La inceputul paginii

         

Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ți obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieții, -
Ci scaldă-ți ochii limpezi în roua dimineții,
Și nu-ntreba țărâna de urmele din drum...

E vitregă țărâna și sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieții, la toți, și dor și jale
Și drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape și poteci,
Și dragostea și ura și mila și păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Și mutul semn al crucii din liniștea de veci...

O, sunt, de bună seamă, și lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieții, -
Și jalea și amarul vor fi de veci drumeții
Cei nelipsiți, din calea oricărui dintre noi...

De-aceea vezi tu uită cât poți cu ochi senini, -
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieții
Să poți vedea și-n pâcla și-n roua dimineții,
Un rost, în fața cărui nu poți să nu te-nchini.

Din volumul "Din taina vechilor răspântii", 1913

La inceputul paginii

         

Și iar mi-i sufletul la tine...

...Și iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă și-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Și doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ți-am venit de tot...

Așa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Și ochii amândoi mi-i dă,
Deschiși adânc
Și mult
Și-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeași stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Și calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad își cer...
Și nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-și pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

Din volumul "Șoaptele amurgului", 1920

La inceputul paginii

         

Iubește-mi mâinile...

Iubește-mi mâinile
Și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună,
În care n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ți le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubește-mi mâinile 
Și ochii
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am să-ți mai pot
Aduce-n mâini
Și-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...

Din volumul "Șoaptele amurgului", 1920

La inceputul paginii

         

Reminiscență

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchișii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Și-adâncă
Și târzie,
Pe bunii duși
Pe dușii ce n-au să mai revie
Și i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să știe
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainița comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Și tristă
Și sfioasă...
...........................

...În serile de toamnă,
Când liniștea din casă
I-atât de priitoare neliniștei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, - plângând
Cu-o remușcare-adâncă
Și tristă
Și târzie
Pe bunii duși,
Pe dușii ce n-au să mai revie
Și i-am lăsat să plece
De tot, 
Fără să știe,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Și vane seri
Își vor afla răsplata
Durutelor tăceri...
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa și târzia 
Și vana remușcare
Îi vom iubi și-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Și mai zadarnic
Decât a fost al lor...

Din volumul "Șoaptele amurgului", 1920

La inceputul paginii