Elegie - Virgil Gheorghiu

Să plângem patul de flăcări, rozele de culcare
Azi răsfoite cu pasiuni de ierbare.
O singură arşiţă unui poetic orgoliu;
Haitul stelelor ni se revarsă peste doliu.

De câteor mâini strânse voi nu aţi trecut,
În leagăn speriat şi mut,
Printre chemările spinilor
Ca veveriţi în orga pinilor.

Vino să-ngenunchem pe cer; împrăştiat de plecări,
Corul miresmelor de întâie dimineaţă,
	Poate odată,
Ca o ploaie de fluturi, de înfiorări
Se va reîntoarce peste uitata viaţă.