E ceasul tău,
Omule din Chios.
Se apropie peste stânci
Și-ți aprinde focul în inimă.
Briza de seară cosește
Umbrele pinilor.
Ochiul tău este orb.
Dar în țipătul pescărușului
Tu vezi marea lucind metalic,
Marea cu piele-ntunecată de delfin,
Aspra bătaie de vâsle a vântului
Aproape de țărm.
Pe cărare în jos,
Unde-ntre ciulini
Flutură părul de capră,
Se aude țitera cu șapte corzi
În țârâitul sârmelor de telegraf.
Încoronat de țigle văruite
Așteaptă un zid.
Vasul de lut s-a spart,
Acela-n care, pecetluit,
Se afla zapisul vieții.
Spumă cât stânca de naltă,
Vuiet de valuri ce ling stâncile,
Marea cu piele de tigru de apă.
La capul unui nor
Și-n subțirimea bolții plutitoare,
Albă de sarea
Undelor dispărute
Corabia de flăcări a lunii:
Luminează călătoria spre Chios,
Unde tinerii așteaptă pe țărm
Cu năvoadele goale
Și cu păduchi în păr.
În românește de Ștefan Augustin Doinaș
|
