Duminici, cântece de scripcari... - poem în proză - George Bacovia
Duminici, cântece de scripcari, melancolice sau de jale.
Îngeri căzuți, reabilitând pentru un paradis pierdut...
Părea un socialism... dacă nu se poate pronunța ușor, probabil că ar fi comunism.
A, ce moment de a aparține dreptății pe care întrucâtva, o concepea, față de
fericirea negăsită nici în turnul de ivoriu.
Da, era însă împăcat.
Plecă înaintea altora...
O lumânare ardea lângă un cadavru, nu era decât Maestru.
Fu înmormântat ca un creștin.
Mulți l-au admirat, mai puțini nu știau nimic.
Din ciclul „Impresii de roman”
Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
|
