Ne dusesem prin pădure;
Pasări vesel ciripeau;
Prin desișuri verzi, ușure,
Căprioarele fugeau.
Imnuri de iubiri din toate
Ramurile auzeam;
Triști, prin codrul verde poate
Numai noi mai rătăceam.
Era noapte clară, lină,
Când pe râu ne-am dus vâslind;
Luna ne privea senină,
Ochii-n apă oglindind.
Țoti glumeau; îndurerată,
Doar iubirea-n noi simțea
Cum, cu fiece lopată,
Și norocul se ducea.
Erau nori pe cer, și vânturi
Printre cruci treceau, șoptit.
Când ne-am dus printre mormânturi;
Cât dormeau de liniștit!
Crucilor zadarnic însă,
Triști, un sprijin le-am cerut;
Cei din groapă, fața plânsă
Oare ne-o vor fi văzut?
În românește de Lazăr Iliescu
|
