Dragoste, și aici ...
(de Adrian Maniu)
Dragoste, și aici toamna a bătut la sânge
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice ...
Pe urma îi pare rău, și plânge.
Am pornit singur de-a lungul caselor sub cetate
Până la catedrala înfrigurată.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.
Dorul mă îndemna să văd iarba vestejita,
apa curgând grăbită şi pustie,
norii pietroși, ca o turmă vapsita
cu amurg pe frunte, pentru măcelărie.
Fără margini, câmpul îmi strângea mai tare pieptul,
câmpul nu mai avea nici o floare!
Mă întrebam: “Unde e dreptul
Meu la viață, într-o lume care moare?”
Stăruitoare, ispita unui grabnic sfârșit
Bate sub tâmple asemeni păsării ce în noapte
Fâlfâie, deasupra cuibului prăbușit.
Dragoste, nu auzi și tu acelasi soapte,
când toamna biciuie la sânge pomii goi,
înclinați să fugă, de-a lungul drumului blestemat ?...
Noi, care rămânem, suntem drumeții, noi,
dacă rămânem, când pe totdeauna timpul a plecat ...
(de Adrian Maniu)
Dragoste, și aici toamna a bătut la sânge
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice ...
Pe urma îi pare rău, și plânge.
Am pornit singur de-a lungul caselor sub cetate
Până la catedrala înfrigurată.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.
Dorul mă îndemna să văd iarba vestejita,
apa curgând grăbită şi pustie,
norii pietroși, ca o turmă vapsita
cu amurg pe frunte, pentru măcelărie.
Fără margini, câmpul îmi strângea mai tare pieptul,
câmpul nu mai avea nici o floare!
Mă întrebam: “Unde e dreptul
Meu la viață, într-o lume care moare?”
Stăruitoare, ispita unui grabnic sfârșit
Bate sub tâmple asemeni păsării ce în noapte
Fâlfâie, deasupra cuibului prăbușit.
Dragoste, nu auzi și tu acelasi soapte,
când toamna biciuie la sânge pomii goi,
înclinați să fugă, de-a lungul drumului blestemat ?...
Noi, care rămânem, suntem drumeții, noi,
dacă rămânem, când pe totdeauna timpul a plecat ...