Înțelepții doar s-o știe
Căci mulțimea joc își bate!
Vrea să laud viața vie,
Dorul morții-nvăpăiate.
În a nopților răcoare,
Ce-n iubire zămislește,
Te cuprinde-o-nfiorare,
Pe când candela lucește.
Se desface-mbrățișarea
Din a beznelor stihie,
Răscolit asculți chemarea
Spre suprema cununie.
Depărtarea nu te-abate,
Vii în zbor, vii ca vrăjit,
În luminile visate,
Flutur mic, ești parjolit.
Și atât cât n-ai ăst dor:
Pieri și iarăși fii!
Ești un jalnic călător
Peste triste glii.
În românește de Maria Banuș
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957
|
