Discipolul - poem în proză
(de Oscar Wilde)
Când Narcis a murit, iazul plăcerii sale se preschimbă dintr-un potir de ape dulci într-un potir de lacrimi sărate, și Oreadele veniră plângând prin codrii, pentru a-i putea cânta iazului și a-l mângâia.
Și când văzură că iazul se preschimbase dintr-un potir de ape dulci într-un potir de lacrimi sărate, ele își despletiră cozile părului și se jeliră iazului și îi ziseră: 'Nu ne miră că bocești în felul acesta după Narcis, atât de frumos era.'
'Chiar a fost Narcis frumos?' spuse iazul.
'Cine să știe aceasta mai bine ca tine?' răspunseră Oreadele. 'Pe lângă noi doar trecea totdeauna, ci pe tine te căuta, și obișnuia să se întindă pe malurile tale și să se uite la tine în jos, și în oglinda apelor tale își reflecta propria-i frumusețe.'
Iar iazul a răspuns: 'Dar eu l-am iubit pe Narcis, deoarece atunci când se lungea pe malurile mele și privea la mine în jos, în oglinda ochilor săi totdeauna mi-am văzut frumusețea reflectată.'
În românește de Mihai Rădulescu
(de Oscar Wilde)
Când Narcis a murit, iazul plăcerii sale se preschimbă dintr-un potir de ape dulci într-un potir de lacrimi sărate, și Oreadele veniră plângând prin codrii, pentru a-i putea cânta iazului și a-l mângâia.
Și când văzură că iazul se preschimbase dintr-un potir de ape dulci într-un potir de lacrimi sărate, ele își despletiră cozile părului și se jeliră iazului și îi ziseră: 'Nu ne miră că bocești în felul acesta după Narcis, atât de frumos era.'
'Chiar a fost Narcis frumos?' spuse iazul.
'Cine să știe aceasta mai bine ca tine?' răspunseră Oreadele. 'Pe lângă noi doar trecea totdeauna, ci pe tine te căuta, și obișnuia să se întindă pe malurile tale și să se uite la tine în jos, și în oglinda apelor tale își reflecta propria-i frumusețe.'
Iar iazul a răspuns: 'Dar eu l-am iubit pe Narcis, deoarece atunci când se lungea pe malurile mele și privea la mine în jos, în oglinda ochilor săi totdeauna mi-am văzut frumusețea reflectată.'
În românește de Mihai Rădulescu