Despre prostie iarăși - Anton Pann
Povestea vorbii
Un neghiob cu totu,-n vremea mai demultă,
Ca să-și ia nevastă făcând și el nuntă,
De masă, bucate în gând îi venise,
Dar cu ce să fiarbă de loc nu-ngrijise.
Socrul, ca și dânsul, văzând că nu-s lemne,
Aleargă la horă pe tineri să-ndemne,
Strigând: - Cine este mai voinic de ducă,
Se meargă îndată, lemne să aducă?
Ginerele sare, ia car și secure:
- Mă duc eu, răspunde și pleacă-n pădure.
Ajungând să uită la un copaci mare.
- Să-l duc întreg, - zise – ce de mai haz are!
I-aș face îndată pe toți ca să-mi zică:
“Hop o dată, măre! ce mai ginerică!”
Dar numai el singur în car cum să-l suie?
Ș-îi veni în gând carul alături să-l puie,
Ca tăind să-l culce, drept în car să cază
Și așa să-l ducă, nuntașii să vază.
Făcând dar el astfel și tăind stejarul.
Cum căzu, îndată îi turti jos carul.
Acum ce sa facă? Fluieră, privește,
Ș-ntr-o parte ș-alta stă și se sucește!
Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă,
Cu securea-n umăr și cu hârca seacă,
Și nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede;
Iacă ș-ntr-o baltă niste rațe vede.
Nu-i venea prin minte că o să mai pață,
Azvârli securea să dea într-o rață.
Nu înnemerește, rațele zbor, scapă,
Și securea cade bâldâbâc în apă.
Pe loc se dezbracă, se aruncă-n baltă,
Negândind nerodu c-o să pață ș-altă.
Pe când el cu totul se da-n afundare,
Să scoață securea din apa cea mare,
Vine oarecine în ascuns, în taină,
Ș-îl fură de-l lasă fără nici o haină.
După ce rămase gol numai în piele,
Privind împrejuru-și văzu floricele,
S-a pus să culeagă zicându-și: «Nu-mi pasă,
Cu mâinile goale tot nu merg acasă »
Ș-așa numa-n piele se duse cu ele,
În loc de surcele ducând floricele.
|
