Surpați-vă, grinzi de-mbâcsit mucegai
Și dă-mi, temnicerule, cerul să-l sorb;
Prin bezna ticsită de șarpele orb,
Să cadă lumina și-n ochii ce n-ai!...
Să cadă, cu lanțul, genunchele tău
La sfântul cutremur al ceasului greu;
Să-ți zornăie zala-n urechi, Dumnezeu,
S-auzi un ecou din străfunduri și hău...
La stâlp, infamia să-și piardă-n piron
Un ciung fără cruce în suflet și mâini
Să-i sfârtece inima haite de câini
Și lupii să urle, să-i țină ison!...
Surpați-vă, ziduri jilave, de tot.
Pe umbrele negre, haine stihii,
Și voi, cucuvele, de stelele mii,
Atârnă-vă gâtul, cu limba de-un cot!...
Te bucură doară, tiran temnicer,
Când cerul va râde afară, la toți
Tu spune-i din parte-mi, te rog, dacă poți,
Că-n marea luminei, cum astrele pier!...
București, 29 Martie 1965
Din antologia „Acești mari poeți mici”,
culeasă de Mihai Rădulescu
|
