Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT


Decembre - George Bacovia


Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, privește -
Mai spune s-aducă jăratec
Și focul s-aud cum trosnește.

Și mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aș vrea să le-nvăț simfonia.

Mai spune s-aducă și ceaiul,
Și vino și tu mai aproape; -
Citește-mi ceva de la poluri,
Și ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Și toate din casă mi-s sfinte; -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citește-nainte.

E ziuă și ce întuneric...
Mai spune s-aducă și lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Și-a prins promoroacă și clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi și-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citește-nainte.

Românul literar, București, tom V, nr 19, 19 noiembrie 1906, p 255 – 256

Din volumul „Plumb”, 1916

Share






ferestre lemn stratificat preturi termopane Buzau geamuri si usi termopane servicii seo termopan ieftin rulou usi termopan interior pret termopan rulouri exterioare aluminiu calculator termopane termopane rehau