De ce zboară ziua - René Char

	În timpul vieţii sale, poetul se reazimă de vreun 
copac, sau mare, sau taluz, sau nor de o culoare oarecare, 
o clipă, daca îi permit împrejurările. El nu-i sudat de 
rătăcirea altuia. Dragostea lui, şi în-ţelegerea, şi
fericirea, îşi au echivalentul în toate locurile unde el 
n-a fost, unde nu se duce niciodată, la străini pe care nu-i
va cunoaşte. Când se ridica tonul îm faţa lui, când e împins
către considerente făcute să reţină, dacă sunt invocate
astrele în ceea ce-l priveşte, el răspunde ca e din ţara 
de alături, din cerul care tocmai a fost înghiţit.
	Poetul însufleţeşte apoi aleargă la deznodământ. 
	Seara, deşi păstrează pe obraji multe gropiţe de
ucenic, e-un trecător politicos cel ce grăbeşte despărţirile
pentru a fi de faţă când se scoate pâinea din cuptor.

În româneşte de Gellu Naum


  

    
Tweet

    
Share