Cuvintele m-au părăsit deodată.
Închis într-o muțenie senină
nu mai aștept pe nimeni să mai vină,
iar bezna mă cuprinde, furișată.
Ce ar fi de spus în surda-ntunecare,
și limba cui, s-ajungă, mai încearcă
pe-a mea, de mine-nstrăinată parcă?
Zâmbesc, când tu începi o întrebare.
Să mai arăt și să numesc, îmi ceri,
când sunt de toate strâns împresurat.
Ce nici nu mai speram, s-a întâmplat.
Pe mut, cine-l desparte de tăceri?
Chiar sunetele și-au sfârșit concertul,
mai bine zis sunt de neauzit.
Printre adormiți mă simt nestânjenit,
s-or dezobișnui de mine, cu încetul
|
