Acest petec de pământ, bun rău,
e-al tău!...
ară-l, samănă-l, seceră-l spornic,
fi-i slugă și stăpân statornic
și apără-l, de-o trebui cândva,
cu toată vânjoșia ta:
cu pușca, cu coasa, cu sapa,
sângele vrăjmașilor ce-or vrea
să ți-l ia,
să curgă pe-ntinsu-i ca apa!...
tu l-ai udat cu lacrimi și sudori,
și l-ai muncit sub sori dogorâtori...
veacuri de-a rândul,
te-ai încovoiat pe el arându-l și săpându-l
pentru grofițele albe, pentru grofi semeți, sătui,
pentru ciocoii desfătarnici ai pământului...
de pe el grămezile de aur ale grâului
s-au scurs spre depărtări ca apele râului...
tu singur ai rămas aci, legat de sapă și de plug:
piatra grea, neclintită, sub ape ce fug...
din întâii vremurilor zori,
e-al tău de mii și milioane de-ori
petecul acesta de glie,
și-al tău să fie
pe vecie,
dacă-l vei ști munci
și răscoli,
și apăra
cu toată truda, și răbdarea, și dârjenia ta!...
Din antologia: „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
|
