Să nu rostești cuvintele pe care
le simți, tulburătoare, dând ocol,
de gânduri zăbrelite-n închisoare,
apoi se sparg, lovindu-se în gol.
Încă nu vrea tăcutul să se-ofere
chiar de ai crede că-l auzi acum.
Asteaptă, fă-ți rezerve de tăcere,
aproape să-ți rămână, ca un fum.
Când știi exact ce trebuie să spui
nici nu mai ești de trebuință, poate:
rămân cuvintele pe care-ți pui
pecetea și durează-nsingurate.
Din volumul
Wolf von Aichelburg,
Gedichte/Poezii,
Editura Hermann, Sibiu 1996
Traducere de Dan Dănilă
|
