Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoști tu oare,
Palid, trist, cum sunt acum?
Când pe crengile-ți, fierbinte
Glăsuiau privighetori,
Cu iubita mea,- ții minte?
Stam visând aici, sub flori.
Fericiți, credeam, și încă
Eu mai cred, că tu-nfloreai
Bucuria ta adâncă,
Înflorită să ne-o dai.
Azi m-a părăsit iubirea.
Tu-nflorești însă mereu.
Știu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!
"Bate vânt de mai afară,
Și e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veșnice și pier!"
Floarea ta așa-mi șoptește
De pe ramul argintiu...
Și-un plâns greu mă năpădește,
Și-mi simt sufletul pustiu.
În românește de Lazăr Iliescu
|
