Contemporani, de-a valma - Erich Kästner
Să nu-i urăști de-ai vrea, nu e ușor
și-i și mai greu să nu-i iei în balon
Ca de pe-un abțibild e capul lor
și-n locul inimii au telefon.
Ei știu exact că cercul e rotund
că invalizii au picior de lemn.
Vorbesc fluent – de-aceea nu ascund
că se mîndresc cu asta-n mod solemn.
În mîna lor, orice i-o marfă rară
și au în suflet un electric bec.
Ei și-ncomensurabilu-l măsoară
Ce nu se numără, ei nu-nțeleg.
Au bătături la creier, uriașe,
de parcă l-ar servi pentru șezut
Roșesc cînd giugiulesc copii în fașe
și dragostea o fac à la minut.
Pe ei nici chiar în vară, niciodată
un cîntec de Crăciun nu i-a atras
Nu sunt voioși dar pofte au grămadă
și cînd gîndesc, atunci gîndesc pe nas.
Cînd timpul nostru-l laudă în cor
ei parc-ar deconta prin asta speze.
Lățime dublă are mintea lor
și nu-s în stare să se rușineze.
Au spirit, însă nu și-l pot reține.
Știu multe-n care sunt cam nătăfleți.
Cînd taie firu-n patru, zău că-ți vine
ca musca, să te cațeri pe pereți.
Ar trebui-mpușcați doi cîte doi
Ar scoate-un ultim strigăt, dernier cri
Dar au complici atîția, și slugoi
încît nu s-ar lăsa-mpușcați de noi.
Și nu-i poți nimeri.
|
