Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Constantin Mille

(1861 - 1927)

Drept prolog
În ajunul anului nou
Cătră sărăcie
Lumea moartă
Un răspuns
Dumnezeu e nihilist
Dați-mi pace
Veacul nostru


         

Drept prolog

Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine
Ori paria al lumii strivit și-ades flămând,
Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine,
Copilă tinerică cu ochii de lumine,
Sau babă înălbită colțunul împletind,
Oricine-ai fi tu, care răzleața ta privire
Asupra astor rânduri acum ai aruncat,
Gândește-te lŽa lumii amară nălucire,
Gândește-te la negrul din neagra omenire,
La mic ca și la mare, la slab și la bogat,
Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind
Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând,
Și nostalgii frumoase de dragoste și bine,
Și visuri ideale, și visuri dulci, senine,
Și focul de-a ucide tot răul pe pământ;
Gândește-te că unor nu li-i destul o lume
În care seŽnvârtește tot omul ordinar,
Că strâmt le este cercul prezentului barbar,
Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume
E numele dreptății de-o mie de ori sfânt!
Destul e pentru mine să văd a mea cântare
Că a produs în piepturi un lung oftat de dor
Și cum un pic de rouă destul e pentru-o floare
Cu-o lacrimă de-a lumii, mă simt nemuritor!

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

În ajunul anului nou

Te duci în veșnicie, bătrân cu ghebuŽn spate,
Saturn la el te chiamă păcatele să-i spui,
Și proasta omenire gonindu-te departe,
Cu flori primește Žn sgomot pe-al timpului nou pui!

Ba spun poeții încă că pruncu-i plin de glume,
Că fericirea este în cornul lui, că mâne
Mai mândru răsări-va alt soare pentru lume,
Că pacea și dreptatea vor lua a vieții frâne!

An nou! an vechi! pe lume tot rele o sŽaducă;
Urcați-l azi în slavă și mâni l-îți blăstăma,
Războiul roș de sânge zăbalele își mușcă:
Tiranii vor războaie; războaie vom purta.

Te duci, moșneag, purtându-ți pe spetele-ți curbate
Volumul gros de fapte ceŽn cale ai privit:
Popoarele în prada mizeriei turbate
Și-un tron prin dinamită în aer asvârlit!

An nou! ce lucruri nouă aduci pe lume, spune,
Sub forma tinereții nŽascunzi vre un bătrân?
Ne-aduci oare alinul, ești sol de vremi mai bune?
Cu cine ești: cu robii – sau ești cu-al lor stăpân?

O parcă văd la anul cum lumea Žnsângerată
Te va goni cu chiot, cu plânset, cu fiori...
Dar, vai! Ca să salute din suflet bucurată
Alt prunc, alt an, ce sigur nu-i va duce flori!

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

Cătră sărăcie

	Sărăcie, Sărăcie,
Blăstămatu-te-am eu oare
Când cu buza-ți arzătoare
Sărutai gâtul și fruntea
Și de mână mă duceai
Ca să trec în grabă puntea
Unui trai de vijelie,
	Sărăcie, Sărăcie?...

	Sărăcie, Sărăcie,
Să fii binecuvântată;
Fără mamă, fără tată,
Dus de vițiuri, dus de rele,
De-ai desfrâului iuți cai,
NŽam mânjit zilele mele
Bându-ți apa ta sălcie
	Sărăcie, Sărăcie!

	Sărăcie, Sărăcie,
Cu-al tău vin plin de acrime
A avuților lungi crime
Le-am udat și blăstămat
Și sărac, purtat de grijă,
De puternici insultat,
Pentr-un țel viațŽam dat...
Ducând fruntea cu mândrie,
	Sărăcie, Sărăcie!

	Sărăcie, Sărăcie,
Ai păzit a mea onoare
De ispita Žnșelătoare
Și de viții ai păzit...
Când prin glasul lung de spijă
Anunța-vor cŽam murit,
Ca un geniu mult iubit,
Chipul tău deasupra-mi fie
	Sărăcie, Sărăcie!

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

Lumea moartă

Oh! naivi în gândul vostru,
VŽa trecut idee oare,
Că sătui de gândul nostru
Și orbiți de-a lui splendoare
Noi cŽun vis ne-am mulțămi!
Credeți voi că dac-am ști
Că durerea-i soarta noastră
Și plăcerea soarta voastră
Cât pământul va trăi,
Am ținea noi lumea Žn spate
Ca giganticul Atlas
Nesvârlind-o mâni departe
Ca pe hârbul unui vas?
Căci dece am trăi oare
Pe-acest glob mic de pământ,
Când durere și plânsoare,
Nedreptatea sdrobitoare
E din leagăn la mormânt!

Pentru voi e numai lumea:
VŽam lăsat-o și din ea
Ne-am tot duce trecând culmea
Astei vieți – atât de grea,
Sau cuprinși de indignare
Am mina-o și râzând
Am trimite-o la plimbare
Ca o crudă blăstămare
Cătră cerul vostru blând...

Cu făptura lui stupidă
A lui față am lovi
Și prin calea lumii vidă
Ca o bombă am porni...
Ne-am tot duce-duce-duce
Printre sistemi și planeți
Cum să duce-un cântec dulce
Spus de harfe de poeți!...
Am scăpa de nedreptate,
Voi de noi și noi de voi,
ȘiŽntrŽa morții largă parte
Toți vom fi, frate cu frate,
Morți pe câmpul de război...
ȘiŽn a haosului pace,
Pe-a veșniciei poartă
Se va scrie: „Aici zace 
	Lumea moartă!...”

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

Un răspuns

Ați zis-o: dreptul vostru e legea grea a firii.
Ați zis-o: e de față Malthus cu-ai lui adepți:
În lupta pentru viață, la masa fericirii,
NŽau loc copii noștri; ați zis-o și-o ziceți.

Ați zis-o: cel mai tare triumfă totdeuna,
A pumnului domnie de sus și până jos,
Progresul stă în luptă și una câte una
Iluziile voastre cădea-vor sgomotos.

Ați zis-o: trebuiește un piedestal de crime
Cu lacrimi și cu sânge de veacuri cimentat,
Ca cei aleși din fire să iasă din mulțime
Spre-a duce omenirea spre țelul depărtat.

Ați zis-o: visătorii de legi umanitare
Nebuni și fără țintă poporul răzvrătesc:
Cum soarle se mișcă pe veșnica-i cărare
Pe-acelș drum va merge curentul omenesc.

Ați zis-o; mâne însă a voastră cuvântare
De-om lua-o n noi nebunii, de-om zice tot ca voi:
„În lume stăpânește acel ce e mai tare”,
Cu lacrimi voi veți plânge, voios vom râde noi!...

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

Dumnezeu e nihilist

Popi cu pletele cărunte din Bizanța sau din Roma,
Tu ce porți pe a ta frunte mitra scumpŽatâtor țări,
Voi portarii sfinți ai groapei prea sfințitei Învieri,
Ce cu fumul de tămâie și cu ruga și aroma
Cătră cerurileŽnalte strigați numele lui Crist,
Plecați fruntea, plecați fruntea, Domnul vostru-i nihilist.

Și când Domnul e cu-aceia care luptŽ pentru dreptate,
Slugile nu trebui oare ca să fie ca și el?
Dumnezeu aruncă astăzi în tiranele palate
Roșul fulger al mâniei – să ucidă un mișel.
El aprobă-asasinatul, Dumnezeu e nihilist,
Plecați fruntea, slugi vrăjmașe, falși apostoli ai lui Crist.

Popi cu pletele cărunte, o, voi slugi necredincioase,
Vă ascundeți fața voastră, Dumnezeu e mâniat,
Iar tu, fiară omenească, cu gândiri neomeneoase,
Avortor, te uită – astăzi ceasul morții ți-a sunat.
Tu, mulțime flămânzită, ce de veacuri ții pe spate
Temelia lumii care drept răsplată-ți dă venin,
Te deșteaptă, vezi și cerul lŽa ta luptă cum ia parte:
Cerul fulgere posede – ție bombele-ți rămân.

1881, Mai 29

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

Dați-mi pace

Dați-mi pace, dați-mi pace,
Sau mai bine, dați-mi vin
Ca în el să-mi uit desgustul,
Tristul, lungul meu suspin!

Vreți să vegetați pe lume
Ca și arborii să fiți
Si de bine și principii
Nu vi-i greu să mai vorbiți?

Ce-mi strigați de libertate,
De patriotismul sfânt
Când vândut-ați mamă, soră
Și-al străbunilor mormânt.

Libertatea-i punga voastră,
Punga-i sacrificiul vostru,
Cine nu-i ca voi la pungă
Patriot - e hoț, e monstru!

Oh ! lăsați-mă în pace,
Liniștea nu-mi turburați,
Datu-vŽam în veci desgustul;
Mergeți, pacea mi-o lăsați!

1881

Din volumul "Caietul roșu"

La inceputul paginii

         

Veacul nostru

Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină!
Oh! cu manta, fața voastră o ascundeți, farisei,
Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină
Vă mascați, voi, purtătorii luminoaselor scântei!…
Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele Žnvrăjbite
De tirani, ca vite duse, între ele se omor,
Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite
La picioarele acelor ce duc vrajba în popor,
Și când fabricile cântă fabricând a lumii moarte,
Când fanfarele și tunul pretutindene răsun,
Când înalta chibzuință stă ŽntrŽaceea, de se poate
Să hrăniți cu oameni veșnic, flâmânzitul vostru tun,
Când Europa clocotește de lung strigătul Irlandei,
Când dreptatea și frăția de pe lumea au sburat,
Când o neagră profeție ca aceea a Casandrei
Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?…
Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării,
Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți!
Oh! veni-va și șuvoiul ce cu furia-așteptării
Va spăla glodul în care voi vă nașteți și muriți.

1881

Din volumul "Caietul roșu"

Poezii culese din C Mille "Versuri și proză", Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953

La inceputul paginii