Mi-aduc aminte clipa:
Nainte-mi tu te-ai arătat,
Vedenie ce pare-n pripa,
Al frumuseții duh curat.
Oriunde, trudnic, pus-am pasul
În al vieții vălmășag,
Eu auzeam sunîndu-ți glasul,
Vedeam în vis chipul tău drag.
Trecut-au anii. În furtună
S-a risipit visul senin,
Uitat-am glasul tău cum sună,
Uitat-am chipul tău divin.
În trist surghiun, în grea uitare,
Priveam la zilele-mi ce mor,
Lipsit de crezuri, de-nchinare,
De viață, lacrimi și amor.
Ci-n suflet raze se-nfiripă:
Și iarăși nu te-ai arătat,
Vedenie ce trece-n pripă,
Al frumuseții duh curat,
Și inima-mi în piept tresare,
Și, beată, freamătă de dor,
Și de credință, de-ncîntare,
De viață, lacrimi și amor.
1825
|
