Soarele se culcase în marea-nspumată și plaja dormea;
sus pe munte cînta cineva.
Moarte erau cuvintele lui căzute în apă...
Și cîntecul dispăru îndărătul pinilor, amurgul le lua cu sine.
Cînd totul tăcu din nou, mi-am spus doar atît:
o inimă a sîngerat pe stînca-nserată,
și tulbure-atunci am simțit cum cîntul vorbea
despre lucruri ce nu se întorc niciodată.
|