Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT


Cântece simple: Mărior - B. Fundoianu


III

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim. 
Ciori au bătut văzduhul ca niște cuie și-mi 
place-n urechi tăcerea cum scârțâie... Pesemne, 
iar au pornit, în uliți, căruțele cu lemne. 
Amurg. De-ar bate-n ușă deodată, cineva, 
desigur că i-aș spune: intră! și ai intra. 
Tăcerea-n noi și-n seara căzută-ntre covoare, 
ar fierbe ca un cântec călduț, de samovare. 
N-ai întreba nimica și-ai aștepta răspuns — 
Ți-aș spune: o lumină din mine s-a ascuns. 
Vrei să ți-i pun la sobă pantofii de mătasă ? 
Ți-aș spune: ai picioare ca iepuri mici de casă; 
și vorbele-ar rămâne limpezi și grele-n noi, 
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Și mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deștept, de-atâtea ori!...
 — Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
și-aș fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză, 
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

1922, Din volmul „Priveliști”






scari geamuri termopan Alba Iulia tamplarie termopan promovare online albume