Cântece simple: Mărior - B. Fundoianu

III

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim. 
Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi 
place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne, 
iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne. 
Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva, 
desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra. 
Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare, 
ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare. 
N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns — 
Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns. 
Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă ? 
Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă; 
şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi, 
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!...
 — Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză, 
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

1922, Din volmul „Privelişti”