Galbene desișuri cât vezi cu ochii,
turma celor fără strămoși se-nhaită în zloată
cu strămoși de-o jumătate de zi –
la ce bun să scrii poezii
când oamenii mor de foame – și
ce pot face eu, decât s-arunc oasele puilor înfulecați
în drum spre China, cu bucăți de carne albă încă
pe ele, parcă se-ngrașă careva
de pe urma faptului că eu scriu?
Nu te prosti,
Adu-ți aminte ce-a spus (despre tine) un literat răsăritean,
care naște când și când el însuși câte-o poezie.
N-are minte. Chiar că n-are.
Hai s-o spunem pe șleau. Scorneală pur și simplu a
13 din 15 producători de la Radioteleviziunea Canadiană. Tot
ce nu știu este ce-i de făcut cu ea. Te-ai așteptat
oare la vreo concluzie? Emisiunea-i încheiată. Mă
las păgubaș de onestitate de dragul încă unui păhărel.
Aș dori să semnalez că
sunteți plictisiți.
Traducere de Ion Caraion
|
