În valuri albe mii de focuri
Plutesc – e drumul nesfârșit
Al robilor; din el se spune
Că după veacuri e ursit
Câte o stea să se desfacă
Și, ridicându-se mai sus,
Alături de-altele să treacă
În lumea fără de apus.
O cale-a robilor se-ntinde
Și pe pământ, dar nu de foc,
Ci de-ntuneric – e convoiul
Atâtor vieți făr' de noroc.
Și printre ele câteodată
Se-oprește soarta ca s-aleagă
Un suflet – stea chemată poate
S-aprindă raze-n lumea-ntreagă.
Purtând povara de durere,
Măcar atât s-aveți și voi,
Iloți: un gând de mângâiere,
Că și din robi se nasc eroi.
Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, București, 1976
|
