Singur dacă ești e jale!
Totu-ți pare tern, banal,
pietre-ți intră în sandale,
iară doru-ți dă tîrcoale
și devii sentimental.
Mergi pe calea indicată
și te pierzi printre alei.
Dar admiri ce ți se-arată,
deși inima ți-e dată.
Timpul să mai treacă vrei.
Dacă ai da de-o cunoștință,
fie chiar pentru moment!
Stai aici ca-n neființă,
vezi un bust cu referință
la vreun zeu inexistent.
Ar putea vedea oricine
Alte busturi, mai de soi
(contra plată, ce rușine!)
Stai pe gînduri. Și, în fine,
balt-o lași și pleci apoi.
O grădină-i lumea toată
Poți s-aștepți – ca obligat –
mult și bine cîteodată
Și-atunci scrii o ilustrată
că voiaju-i minunat.
Noaptea, capu-l scoti afară
și în aer rece stai
Miorlăie pisici pe scară
iar cînd zorii dau s-apară
te-ai ales cu-un guturai.
|
