Basm
(de Boris Pasternak)
Prin tărâm de basm,
De mult, hăt, tare,
Iată-un călăreț
Își croia cărare.
Se grăbea la trântă,
Poate chiar spre moarte,
Codru, noapte-adâncă
Se lățeau departe.
Inima-i cobește:
„Ține-te-o cureaua?
Sări adăpătoarea,
Strânge bine șeaua.”
El să-și plece-urechea?
O țâșni săgeata.
Un gorgan în față-i
Numai ce s-arată.
Suie și dă cotul,
Intră-n valea seacă,
Iar se opintește,
Muntele să-l treacă.
Dincolo-i vâlceaua.
Na, c-a rătăcit!
La adăpătoare
Chiar a nimerit.
Neluând în seamă
Inima ce-i spuse,
Își abate calul,
Spre pârâu îl duse.
***
Peșteră-i în față,
Și la gură, vad.
Flăcări de pucioasă
Fulgeră ca-n iad.
Și prin fumul acru
Care l-a cuprins
Răzbătu un țipăt
Depărtat și stins.
Numai ce voinicul
Murgu-și luă de frâu;
Tot prin văgăună,
Tot pe lângă râu.
Ce-mi văzu viteazul?
Iaca un balaur,
Numai solzi pe coadă,
Solzii numai aur.
Împroșca lumină,
Flăcări din gâtlej,
Și ținea fecioara
Strânsă ca-n vârtej.
Pielea-i rece-atinge
Ca un sfârc de bici
Gâtul, luminatul,
Umerii cei mici.
Obiceiul țării,
- Poți să te opui? -
Să s-arunce-o fată-n
Gura monstrului.
Oamenii de-acolo,
Cum erau săraci,
Își lungeau nevoia
Cu acest haraci.
'Ncolăcit pe brațu-i,
Și pe beregată,
Să-și înghită birul
Șarpele se gată.
Cată-n sus voinicul
A milostivire.
Sulița de luptă
Pune-n cumpănire.
***
Pleoapele lăsate,
Înălțimi. Stihii.
Codri. Vaduri. Ape.
Clipe. Ani. Vecii.
Coiful e-n țărână.
Șarpele sughiță.
Calul cu copita-l
Face chisăliță
Cal și hoit alături,
Totuna-n nisip.
Leșinat voinicul.
Albă-i ea la chip.
Se deschide bolta
Sus, pe nesimțite.
Cine-o fi? Domniță?
Cine pasămite?
Plâng că li-i prea bine.
Pieptul le tresaltă.
Ba leșin i-apucă,
Pe-amândoi deodată.
Ba se întremează,
Ba dorm de-a-n picioare,
Că pierdură sănge,
Vlagă, fiecare.
Inimile însă
Bat. Ba el, ba ea.
Dau să-și vină-n fire,
Somnul iar îi ia.
Pleoapele lăsate.
Înălțimi. Stihii.
Codri. Vaduri. Ape.
Clipe. Ani. Vecii.
Versuri din romanul „Doctorul Jivago” (1946 – 1953)
Traducere de Marin Sorescu
(de Boris Pasternak)
Prin tărâm de basm,
De mult, hăt, tare,
Iată-un călăreț
Își croia cărare.
Se grăbea la trântă,
Poate chiar spre moarte,
Codru, noapte-adâncă
Se lățeau departe.
Inima-i cobește:
„Ține-te-o cureaua?
Sări adăpătoarea,
Strânge bine șeaua.”
El să-și plece-urechea?
O țâșni săgeata.
Un gorgan în față-i
Numai ce s-arată.
Suie și dă cotul,
Intră-n valea seacă,
Iar se opintește,
Muntele să-l treacă.
Dincolo-i vâlceaua.
Na, c-a rătăcit!
La adăpătoare
Chiar a nimerit.
Neluând în seamă
Inima ce-i spuse,
Își abate calul,
Spre pârâu îl duse.
***
Peșteră-i în față,
Și la gură, vad.
Flăcări de pucioasă
Fulgeră ca-n iad.
Și prin fumul acru
Care l-a cuprins
Răzbătu un țipăt
Depărtat și stins.
Numai ce voinicul
Murgu-și luă de frâu;
Tot prin văgăună,
Tot pe lângă râu.
Ce-mi văzu viteazul?
Iaca un balaur,
Numai solzi pe coadă,
Solzii numai aur.
Împroșca lumină,
Flăcări din gâtlej,
Și ținea fecioara
Strânsă ca-n vârtej.
Pielea-i rece-atinge
Ca un sfârc de bici
Gâtul, luminatul,
Umerii cei mici.
Obiceiul țării,
- Poți să te opui? -
Să s-arunce-o fată-n
Gura monstrului.
Oamenii de-acolo,
Cum erau săraci,
Își lungeau nevoia
Cu acest haraci.
'Ncolăcit pe brațu-i,
Și pe beregată,
Să-și înghită birul
Șarpele se gată.
Cată-n sus voinicul
A milostivire.
Sulița de luptă
Pune-n cumpănire.
***
Pleoapele lăsate,
Înălțimi. Stihii.
Codri. Vaduri. Ape.
Clipe. Ani. Vecii.
Coiful e-n țărână.
Șarpele sughiță.
Calul cu copita-l
Face chisăliță
Cal și hoit alături,
Totuna-n nisip.
Leșinat voinicul.
Albă-i ea la chip.
Se deschide bolta
Sus, pe nesimțite.
Cine-o fi? Domniță?
Cine pasămite?
Plâng că li-i prea bine.
Pieptul le tresaltă.
Ba leșin i-apucă,
Pe-amândoi deodată.
Ba se întremează,
Ba dorm de-a-n picioare,
Că pierdură sănge,
Vlagă, fiecare.
Inimile însă
Bat. Ba el, ba ea.
Dau să-și vină-n fire,
Somnul iar îi ia.
Pleoapele lăsate.
Înălțimi. Stihii.
Codri. Vaduri. Ape.
Clipe. Ani. Vecii.
Versuri din romanul „Doctorul Jivago” (1946 – 1953)
Traducere de Marin Sorescu