Baladă
Luceafărul a răsărit
Deasupra câmpului, stingher.
Tu sângeri, blânde cavaler,
Sufletul meu venit din cer.
De sus luceafărul lucea
Pe-obrajii mei uscați de plâns,
Într-un buchet frumos de nea.
Tu ai fugit într-un minut,
Cu fusta-n mâini, ca la un joc
Și eu fricos mă-nvârt în loc!
O, nu mai râde, draga mea!
Și mă agăț de nenoroc,
Ca un copil de-un felinar,
Și-apuc de uși, și-ascult în jur,
Cu ochii mari și desfăcuți
Pe chipul meu ca două sere
Cu flori de luceafăr în ele.
La sânul tău mă las greoi
Cu capu-n piept peste mărgele,
Mărgelele se rup cu noi...
Tu-n veac de veac n-ai fost a mea,
Ca o femeie, ca o stea!
În pieptul câmpului înfipt
Stă-ntreg orașul, floare dalbă,
Cu casele de zid mărunt.
Noi coborâm pe scări în jos,
Tu cu pantofi alunecoși,
Cu rochia ca o za spre poale,
Lucind pe picioarele tale,
De parcă sunt în umbră goale.
Și-mi spui să tac și mă apuci
Râzând de umeri - și te duci...
Din volumul „Cloșca cu puii de aur”, 1934
|
