Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Ana de Noailles

(1876 - 1933)

Amiază pașnică
Voluptate
Dimineața în Ile de France
Seară romantică
Ceartă
XXXIX
CVI


         

Amiază pașnică

Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajă
Și de polen și sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, își picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzișurile limpezi par crețe, moi dantele;
Și iarba și sămânța și mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primăvara numai, deși nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal și piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inimi parfumate și guri spre noi tânjind.

Nimic nu mișcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au amețit de parcă, sfârșite, se topesc.

Nu simți nimic, nici vârstă, nici doruri, nici regrete;
Ești un copil, ce cată, nestânjenit și pur,
Cu brațele întinse, pe țărm să se desfete
Pe pajiștea tivită de cerul de azur.

Ce bun, ce lent e totul, ce liniște descinde...
Și totuși, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniștea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

Din volumele „Străluminările” și „Umbra zilelor”
La inceputul paginii

         

Voluptate

Ce seară! Ceru-i sumbru; vorbim cu glasuri joase;
Căldura și parfumul se prigonesc ciudoase.
Lovită,-o stea se bate cu palele de vânt,
Să-și țină ochiul ager deschis și luminând.
Trist, cerul greu de nouri și de furtuni, trimite,
Spre-a-mbălsăma-n tăcere potecile umbrite,
Miresmele-adunate din mii de trandafiri
Ce-și povestesc, cu lacrimi, durere și iubiri.
Castanii vechi, cu floarea lor albă ce irumpe,
Sunt mari corăbii pline de girandole scumpe.
Simt lacome dorințe deasupra mea plutind,
Ca aburi albi pe apa din iazuri năvălind...
O, negru Eros, seară prea dulce, muritoare,
În umbra ta dementă m-afund și plângătoare,
Cu rădăcini, ah, brațul prinzându-mi și picior,
Făcându-mă să șovăi și să mă pierd de dor.
Dar dacă seara asta m-a istovit, ce-i oare ?
Veniți, parfumuri scumpe de roze-mbătătoare,
Voi, trandafiri ce-mi rupeți făptura mea de lut,
Voi sunteți și beție, văpaie și sărut!
Voi, voi sunteți palatul eroticilor îngeri,
Un pat al amintirii cu aromate plângeri.
Și-n visu-mi, râvna voastră, Palanza mi-a trezit,
Și-al valurilor zgomot, din lacul meu iubit!...

Din volumele „Străluminările” și „Umbra zilelor”
La inceputul paginii

         

Dimineața în Ile de France

Ce dimineață dulce cu vagi și albe zări,
Cu sclipăt ca de platini părând o apă lină;
Sus, norii trec pe boltă ca niște-nduioșări,
Îmbrățișând dulceața acestei glii, latină.

Din stropitoare, apa cu aburi de cristal
Țâșnește în grădină pe iarba-ngălbenită,
Asemenea fântânii cu glas oriental
Din, albanez, palatul domniței, adormită.

Vioaiele hortensii cu chip de porțelan,
Cu grelele mănunchiuri trandafirii ne-mbie;
Ce-ncântătoare-i clipa – ce minunat liman!
Ce dulci nădejdi în aer, pe ape și-n câmpie!

Ce vis! Parc-ai fi iarăși un copilaș plăpând...
Râzând, te vâri în stratul de flori – ce fericire!
Te crezi albină parcă – lumină, briză, vânt,
Și inima ta beată pătrunde în potire.

Un trup cu dulci antene de miere pari să fii;
Înflăcărat, un suflet cu aripi și petale;
Întreagă lumea, beată, îți pare-a oglindi...
Dar într-o zi, ah, somnul, pe plaiuri vechi, natale!

Din volumele „Străluminările” și „Umbra zilelor”
La inceputul paginii

         

Seară romantică

Să lupt cu vraja-ți am voit
Prea îndelung, frumoasă vară;
Azi, inima-mi s-a îmblânzit,
Plăcerea-n vinele-mi coboară.

Mă-ndrept spre liliac, pe drum
Și sub castanul ce-nflorește,
Aș vrea parcă să spun: «Acum
Nimica nu mă mai oprește!»

O vrajă mă-nfioară: sus,
Lin tremurând, un nor văd parcă;
Pe-aripa morții, doru-mi, dus,
Alunecă precum o barcă.

Un tren – o ce plăcuți fiori...
Când vocea-i în văzduh irumpe,
Cu nervii frânți, ai vrea să mori;
Dar zilele, îți zici, sunt scumpe.

Un suflet tânăr, ah, aș vrea,
Cu mine-n seara prea frumoasă...
Ar respira sfârșeala mea,
Ca salcia mai romanțioasă.

I-aș spune : « Vezi, nu tu mă ții,
Ci doar ispita nopții, toată ;
Ea m-a schimbat, de parc-aș fi
O porumbiță însetată.

Biet copilandru,-aleanul greu,
Tot aurul ce-l port în sânge,
Tristețea sufletului meu
Doar nopții singure-mi pot plânge.

Copacii-au simțuri și râvnesc,
Iar noaptea-i, vai, neputincioasă ;
Suspinele-i se risipesc
În bolta fumurie, joasă.

Văzduhul, vezi, e înflorit.
O, taci, pe tine te vreau doară;
Vreau ochiu-ți împăinjenit...
Un suflet fii, ce se-nfioară.
Un strigăt lung, necontenit.
Și plângi, copilul meu iubit!»

Din volumele „Străluminările” și „Umbra zilelor”
La inceputul paginii

         

Ceartă

O, pleacă! Nu vreau ochii acum să ți-i privesc.
Mai depărtați ca norul ce, dulce,-n zări plutește;
Nici chipu-n care raze de aur se topesc,
Nici mâna ta, nici gura mea ce minte și zâmbește.

O, pleacă-n seara asta! Nu mi te-apropia!
Tot, tot, mă răvășește, mă turbură, m-alintă;
Dulci brațe-nșelătoare, de voi spre-a mă-apăra
Mă-ndrept spre poenița cu tufele de mintă.

Uitând tot răul care mi-l faci, voi auzi
Cu ochii-nchiși, cuminte, sub fagii ce-și înșiră
Acolo rămurișul cu umbrele-argintii,
Frunzișul tot cum, pașnic și liniștit, respiră!

Din volumele „Străluminările” și „Umbra zilelor”
La inceputul paginii

         

XXXIX

Doar tu, tu știi, iubite, ce singură-s pe lume!
Și de-am fost pururi astfel! Tu, Doamne,-ai fi aflat,
De nu cumva-n seninul zadarnic, sau prin brume,
Nu ești decât un nume obscur și luminat!

Mă însoțeau doar dorul de orice lucru poate,
Disprețul vanității, o logică de fier,
O înfruntare-a vremii ce descompune toate,
Și-apoi neantul, singur etern, neefemer;

Și inima, de spațiu mereu visând, semeață,
Dorința, ce spre oameni mereu mi-alunecam,
Și spiritul năvalnic cu firea-i hrăpăreață,
Și, rătăcind, visarea-mi, când mâinile-ți țineam...

Din volumul "Cinstea de a suferi"
La inceputul paginii

         

CVI

Ce-i viața? Să rabzi poate o zi și alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-și dorește ochii apostolilor care
Șterși, îl jeleau pe zeul ca valu-l despica?

Ne-ncântă doar speranța, a viselor minciune,
Și dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii asemeni, făgăduinți nebune!

Din volumul "Cinstea de a suferi"
La inceputul paginii