Africa de sub frunte
(de Geo Dumitrescu)
Numai vești rele mai aștept.
Numai vești proaste mai pot aduce :
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva și-a tăiat sufletul într-un
ciob de oglindă,
undeva, în continentul iubirii
au năvălit oamenii-cangur ...
Toate vânturile bat de-a-ndărătelea,
zicând că trebuie îndreptați arborii
pe care tot ele i-au strâmbat. Și astfel
mortalitatea arborilor
a crescut înspăimântător –
căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta
fără încuviințarea sevelor,
și tot ce se-ndreaptă cu de-a sila
se frânge ...
De aceea, nu mai aștept decât vești rele –
se vor distinge probabil și focurile rămase,
va crește păr aspru de cal
pe ultimele frunți albe, strălucitoare,
nesfărâmate încă de ciomege,
și ultimele cântece în păduri
vor fi ale gorilelor-lupi ...
Până atunci, toată lumea trebuie
să se scarpine individual –
așa e legea, așa e obiceiul
înainte de moarte. Nu stăruiți,
nu se acordă nici o dispensă –
doar ciungii au nevoie să se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele ...
Și între timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva și-a tăiat oglinda
într-un ciob de suflet,
și oamenii-cangur se înmulțesc
în buzunarul de la spate al lumii ...
Numai vești rele mai aștept.
Din volumul « Nevoia de cercuri » 1966
(de Geo Dumitrescu)
Numai vești rele mai aștept.
Numai vești proaste mai pot aduce :
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva și-a tăiat sufletul într-un
ciob de oglindă,
undeva, în continentul iubirii
au năvălit oamenii-cangur ...
Toate vânturile bat de-a-ndărătelea,
zicând că trebuie îndreptați arborii
pe care tot ele i-au strâmbat. Și astfel
mortalitatea arborilor
a crescut înspăimântător –
căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta
fără încuviințarea sevelor,
și tot ce se-ndreaptă cu de-a sila
se frânge ...
De aceea, nu mai aștept decât vești rele –
se vor distinge probabil și focurile rămase,
va crește păr aspru de cal
pe ultimele frunți albe, strălucitoare,
nesfărâmate încă de ciomege,
și ultimele cântece în păduri
vor fi ale gorilelor-lupi ...
Până atunci, toată lumea trebuie
să se scarpine individual –
așa e legea, așa e obiceiul
înainte de moarte. Nu stăruiți,
nu se acordă nici o dispensă –
doar ciungii au nevoie să se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele ...
Și între timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva și-a tăiat oglinda
într-un ciob de suflet,
și oamenii-cangur se înmulțesc
în buzunarul de la spate al lumii ...
Numai vești rele mai aștept.
Din volumul « Nevoia de cercuri » 1966