Numărând ceasurile.
. . . . . . . . . . . . . . . . ………..
. . . . . . . . . . . . . . . . ………..
Douăsprezece! Adio, o, an! și ai trecut!
Tu nu mai vii, întocmai ca umbra ce eu plâng!
Adio! întru tine nădejdea m-a vândut.
Pomeniri scumpe multe eu întru tine strâng.
Am plâns, am aflat pace, m-am bucurat, gemut,
Ură, dragoste-n tine, prieteșug, dușmani...
Ah! îngerul meu în tine ca tine l-am pierdut!
Tu mi-ai adus atâtea ce nu mi-au adus ani.
Acuma treci! adio! ș-asupră-mi tu ai tras
Povara ce mă-mpinge unde și tu te duci.
O! p-a mea frunte câte cugete rânduri trec!!!
Faptele mele-n tine ca semne au rămas,
Tu le păstrezi, ș-în sânu-ți ele nu sunt năluci.
Fi-vor bune mai multe, sau relele întrec?!
1836
|
