III. Interior în lipsa ta
Eu, Dutză și cu Dolfi îți scrim această carte,
Tustrei odată, Fatma, deși avem în parte,
Câte ceva să-ți spunem, din noi, fieștecare:
Dar dorul după tine la toți la fel de mare
- Egalitatea asta nu-i oare-o invectivă? -
Ne-ndeamnă să-ți trimitem scrisoare colectivă.
Pe-aici interiorul e jalnic, și subscrisul
Voi încerca în versuri să-i zugrăvesc dichisul.
Aceleași personagii, trăim aceeași viață:
Același cald în sobă, pe geam aceeași gheață
Ce se topește-n treacăt și-apoi din nou se prinde
Ca gheața dintre cei ce trăim sub aste grinde.
Același e decorul, aceeași comedia:
Distrat deșteptătorul își cântă melodia,
Aceeași, monotonă, când orele sunt varii,
Când azi sunt veseli, poate, dar mâine triști sunt larii;
Oglinda-i fericită că orișicând arată,
Indiferentă, promptă, o față comandată;
La fel și-n astă seară docilă la tradiții
Se-aprinde iarăși lampa, cu-aceleași repetiții,
Și scoate la iveală, distinct, la suprafață,
Un zâmbet convenabil cusut cu albă ață;
Veneția splendidă pe bibelou aplică
Aceeași surâzândă piazzetta, fără frică
De zilele de doliu, frecvente azi pe Brenta,
Pe țărmurile cărei visa Musset polenta*;
Perdelele presează-n aceeași țesătură
Aceleași flori uscate, ca ftizica făptură
A țesătoarei care muri de la o vreme
- Aceleași flori uscate, în orișicare vreme; -
În vatră focu-și pierde căldura de pomană;
Absența ta-i prezentă și doare ca o rană
Deschisă-adânc, pe care nici somnul n-o pansează;
Stăm treji și la răstimpuri, când liniștea cedează,
Ciulim tustrei urechea: dar tacticos din grinde
Coboară un păianjen și somnul nu ne prinde.
* Mais j'aime mieux la polenta
Ou'on mange aux bords de la Brenta
Sous une treille (n.a.).
Iași, noiembrie 1917
Din volumul „Itinerar sentimental”, 1932
|
