Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
și-n două inimi caste stă o vrere,
și când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere
și când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârșit comun și, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine
și când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?
Traducere de C. D. Zeletin
|
